- octombrie 8, 2024
- Posted by: IDR
- Categories: Evenimente, Valori românești în domeniul afacerilor europene

În cadrul programului „Valori românești în domeniul afacerilor europene”, delegația din Republica Moldova, alături de reprezentanții IDR, a participat la o întâlnire oficială la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). La această întâlnire, au luat parte subsecretarul de stat Răzvan Popescu, doamna Ivona Batali, director al Direcției Comunicare și Cooperare Internațională, doamna Mihaela Răducan, șef serviciu, precum și domnii Valeriu Leapciu și Nicolae Todiraș, consilieri superiori în cadrul ministerului.
Reprezentanții MIPE au prezentat în detaliu misiunea ministerului, punând accent pe sprijinul oferit de Uniunea Europeană prin finanțări nerambursabile, esențiale pentru dezvoltarea durabilă și coeziunea socială și economică. În cadrul discuțiilor, au fost evidențiate politicile de coeziune aferente perioadei 2021-2027, cu un accent deosebit pe rezultatele remarcabile obținute de MIPE prin implementarea acestora.
Printre temele abordate s-au numărat digitalizarea instituțiilor publice, un pilon fundamental în modernizarea și eficientizarea administrației, precum și sprijinul consistent oferit Republicii Moldova în procesul său de aderare la Uniunea Europeană. Delegația a avut oportunitatea de a afla despre progresele înregistrate în cadrul programelor gestionate de MIPE, inclusiv Programul Dezvoltare Durabilă, Programul Sănătate, Programul Educație și Ocupare, Programul Incluziune și Demnitate Socială, Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare, Programul Tranziție Justă și Programul de Asistență Tehnică.
Vizita a subliniat importanța parteneriatelor europene și a cooperării strânse dintre România și Republica Moldova în vederea consolidării drumului acesteia către integrarea în familia europeană.