Valentin Nicolescu, expert IDR, a participat la Ukrainian Central European Forum, în Liov, Ucraina

Colegul nostru Valentin Nicolescu a participat în perioada 7-8 noiembrie 2023 la Ukrainian Central European Forum, în Liov, Ucraina. Evenimentul, organizat de Foreign Policy Council ”Ukrainian Prism”, a adus laolaltă experti și practicieni din Europa Centrală, dar și de pe glob.

Agenda forumului a fost extrem de încărcată, principalul punct de interes în jurul căruia au gravitat discuțiile din paneluri fiind procesul de integrare europeană a Ucrainei dintr-o abordare pluriperspectivală, miza esențială reprezentând-o identificarea provocărilor regionale și edificarea unei viziuni comune privind viitorul țărilor din zona Europei Centrale și de Est.

Valentin a participat în panelul ”Global South – the potential of CEE in promoting Regional and Ukrainian Interests/Joining Forces to Reach the Global South”. În cadrul discuțiilor s-a subliniat nevoia de reconceptualizare a relațiilor cu țările din așa-numitul Sud Global pornind de la experiențele istorice ale statelor Central și Est europene, dar și de la relațiile tradiționale bi- și multi-laterale.

De asemenea, evenimentul s-a bucurat și de participarea ambasadorului României în Ucraina, Alexandru Victor Micula.



Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.