În data de 2 iulie, conducerea Institutului Diplomatic Român (IDR) a primit o delegație ucraineană formată din reprezentanți ai autorităților locale din regiunea Cernăuți și ai comunității academice din Cernăuți și din Kiev.

Întrevederea a avut ca teme principale: modalitățile de cooperare bilaterală în cercetarea relațiilor internaționale și a politicii externe, combaterea narațiunilor rusești și pregătirea diplomaților și funcționarilor publici. Au fost discutate posibilități concrete de a face cercetări și acțiuni comune pentru a contracara activitățile hibride ruse, realizarea de publicații și materiale multimedia, workshop-uri comune pentru combaterea propagandei ruse și sprijinirea efortului de integrare europeană și euro-atlantică a Ucrainei.

Partea ucraineană a mulțumit României pentru sprijinul oferit după invazia rusă și pentru reacția de solidaritate a societății românești față de victimele conflictului. De asemenea, a fost subliniată importanța cooperării în domeniul cercetării relațiilor internaționale, al afacerilor europene, al pregătirii personalului administrativ și diplomatic și al colaborării între universitățile românești și cele ucrainene.



Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.