Sari la conținut

Program de dezvoltare și perfecționare profesională

CRISIS MANAGEMENT

Gestionarea Crizelor: Instrumente și Strategii pentru Mediul Public și Privat

17 noiembrie – 11 decembrie 2025

Cursul Crisis Management își propune să pregătească profesioniști din mediul public și privat să răspundă cu eficiență și tact în fața situațiilor critice. Participanții vor dobândi o înțelegere integrată a gestionării riscurilor și crizelor la nivel național și european, explorând exemple reale din sectorul public și privat.

Programul este axat pe înțelegerea situațiilor de risc în contextul internațional actual și pe aprofundarea competențelor de reacție instituțională, de luare a deciziilor sub presiune și de gestionare eficientă a situațiilor complexe, abordând teme variate: de la pregătirea și coordonarea instituțională, până la comunicarea strategică într-o situație de criză și consolidarea rezilienței organizaționale post-criză. Parcurgerea acestui program va presupune și participarea la simulări de crize, activități de tip role play, workshop-uri și discuții interactive conduse de profesioniști cu experiență în diplomație și securitate națională.

 

Programul este structurat în 4 module complementare, fiecare adresând o dimensiune esențială a procesului de gestiune a crizelor:

 

Modul I – Fundamentele Managementului Crizelor

  1. Introducere: concepte și definiții de bază în managementul riscului și crizelor
  2. Instrumente de evaluare a riscurilor și de pregătire
  3. Managementul crizelor instituționale: cadre naționale și UE
  4. Leadership în timpul crizelor: discuție aplicată cu E.S. Dănuț Sandovici, fost Ambasador al României în Republica Arabă Siriană

 

Modul II – Scenarii de criză și decizii sub presiune

  1. Pregătirea și răspunsul la crize în cadrul unei ambasade într-un teatru de conflict
  2. Simularea unei crize: cum navigăm dezastre naturale, atacuri cibernetice sau tensiuni sociale
  3. Coordonarea interinstituțională pe timp de criză. Rolul agențiilor naționale, europene și internaționale
  4. Diplomația europeană în situații de criză. Delegația Uniunii Europene în Siria pe timpul războiului civil: discuție aplicată cu E.S. Dan Stoenescu, actual Ambasador al României în Republica Islamică Pakistan și fost Șef a Delegației UE în Republica Arabă Siriană

 

Modul III – Comunicarea în situații de criză

  1. Fundamentele comunicării de criză: credibilitate, empatie, viteză
  2. Workshop: realizarea unei strategii de comunicare pentru gestionarea unei situații de criză
  3. Comunicare guvernamentală în situații de criză – lector invitat

 

Modul IV – Recuperare și reziliență

  1. Evaluări post-criză: rezultate, eșecuri și lecții învățate. Studii de caz aplicate din mediul public și privat
  2. Consolidarea rezilienței în fața crizelor prin formare instituțională. Redactarea de politici organizaționale
  3. Crizele viitorului: tehnologii emergente și riscuri asociate
  4. Reziliența strategică a societății în fața noilor amenințări geostrategice – lector invitat Paul Mândraș, expert Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC)

 

Obiectivele programului

O1. Înțelegerea și aplicarea cadrelor teoretice în gestionarea crizelor și a riscurilor în mediul public și privat, inclusiv a strategiilor și practicilor Uniunii Europene.

O2. Dezvoltarea capacității de proiectare și implementare a evaluărilor instituționale ale riscurilor și a planurilor de pregătire.

O3. Formularea și aplicarea unor strategii de comunicare eficiente în context de criză, utilizând în mod integrat mass-media tradițională și canalele digitale pentru menținerea încrederii publice și protejarea reputației instituționale.

 

Data începerii cursului: 17.11.2025, format hibrid*

*formatul hibrid oferă posibilitatea, pe parcursul celor 4 săptămâni de curs, de a participa fizic la sediul IDR și/sau  online, în funcție de disponibilitatea cursanților.

Număr de locuri: 50 cu taxă și 10 fără taxă, care sunt atribuite angajaților Ministerului Afacerilor Externe, conform HG 880/2005.

Durata cursului: cursul va cuprinde un număr de minimum 45 de ore și va începe în format hibrid la data de 17.11.2025.

Cursul se va desfășura de luni până joi, în intervalul orar 17.00 – 20.00.

 

Lectori

Lista lectorilor va include specialiști ai Ministerului Afacerilor Externe, precum și experți din think tank-uri, cu experiență practică relevantă în gestionarea crizelor, dobândită de-a lungul carierei lor în domeniul diplomației și al securității naționale.

 

Cine se poate înscrie?

Personal din administrația publică centrală și locală, societatea civilă, mediul privat și alte persoane interesate de formare continuă și de perfecționare, absolvenți de studii superioare.

 

Taxa de participare: 3500 RON

Plata se va face în contul Institutului Diplomatic Român, CUI 17984679, deschis la Trezoreria Statului Sector 1, IBAN: RO59TREZ70120G330500XXXX.

Taxa poate fi plătită prin transfer bancar, în perioada 11 noiembrie – 17 noiembrie 2025.

 

DOSARUL DE ÎNSCRIERE

Dosarul de înscriere va fi trimis în perioada 29 octombrie – 14 noiembrie 2025, ora 16:30 și va conține:

  1. Formularul de înscriere și declarația GDPR cu Nota de Informare;
  2. Nominalizare din partea instituției de stat (a șefului instituției) SAU scrisoare de intenție (pentru persoanele din mediul privat);
  3. Copia diplomei de licență;

Notă! – Pentru absolvenții cu studii efectuate în străinătate, Institutul Diplomatic Român recunoaște doar diplomele de licență atestate de Ministerul Educației, prin Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), conform regulamentului de echivalare a studiilor internaționale însoțite de Atestatul de echivalare a diplomei.

  1. Copia cărții de identitate;
  2. Curriculum Vitae

Dosarul trebuie să respecte ordinea exactă a documentelor de mai sus

Documentele vor fi trimise într-un singur fișier, în format PDF, la adresa mc@idr.ro (menționați la subiect: Curs Managementul Crizelor IDR 17.11.2025).

Dosarele incomplete NU vor fi luate în considerare.

 

CALENDAR

Selecția dosarelor și comunicarea rezultatelor vor avea loc în data de 11 noiembrie 2025.

Semnarea contractelor va avea loc în perioada 11 noiembrie – 17 noiembrie 2025.

Taxa de participare poate fi plătită prin transfer bancar în contul IDR, în perioada 11 noiembrie – 17 noiembrie 2025.

Plata se poate face doar după semnarea contractului de pregătire profesională.

Valabilitatea contractului de pregătire profesională încetează de drept dacă plata taxei de participare la curs NU este efectuată până la data 17 noiembrie 2025, inclusiv.

 

CONDIȚII DE ABSOLVIRE

Absolvirea programului de dezvoltare și perfecționare profesională este condiționată de o prezență de cel puțin 50% la cursuri și de obținerea unui punctaj minim de 70 de puncte la evaluarea finală a programului.

Notă! – Este necesară o prezență de cel puțin 50% la cursuri, indiferent dacă participarea este fizică sau online. La finalul programului, se va calcula procentajul cumulat al participărilor, indiferent dacă acestea au fost cu prezență fizică și/sau on line, astfel încât să fie atins minimul de 50%.

Absolvenții programului de dezvoltare și perfecționare profesională vor primi un certificat de absolvire emis de IDR.

Notă! – În situația în care numărul de candidați va depăși numărul de locuri disponibile, IDR va organiza selecția în funcție de CV și având drept criteriu principal de departajare utilitatea participării la acest curs.

 

Criterii de selecție suplimentare

În situația în care numărul de candidați va depăși numărul de locuri disponibile, IDR va organiza selecția în funcție de CV și având drept criteriu principal pe cel al utilității participării la acest curs.

  1. Utilitatea acestui curs pentru domeniul profesional în care își desfășoară activitatea candidatul.
  2. CV

În cazul în care, din evaluarea dosarelor rezultă egalitate, pentru departajare se poate organiza interviu la sediul IDR.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.